CN-fond

CN alergări fond 17 august 2013
19:19 pe 5.000m - SB

Introdus de curând în programul competiţional al atleţilor master, concursul naţional de alergări fond cuprinde două curse de pistă de 5.000 şi 10.000 m. Acest concurs se desfăşoară în paralel cu competiţia dedicată săritorilor – lungime, înălţime şi prăjină – ambele competiţii având în principal rolul de ultimă verificare pentru cei care participă la Balcaniada Masters – anul acesta la Zagreb.
Grupul participanţilor la probele de sărituri

Am ales sa particip la proba de 5.000, în primul rând datorită faptului că pe pista proba de 10.000 mi se pare prea lungă pentru pistă,iar în al doilea rând pentru că ultimul concurs înaintea începerii pregătirii de vara a fost tot o cursă de 5.000 pe acelaşi stadion, aşadar un prilej bun de a vedea cât de bună a fost pregătirea de vară în vederea sezonului de toamnă ce se apropie rapid!
Startul probei de 5.000 m la campionatele naţionale de alergări fond masters 2013

Din fericire, după câteva săptămâni cu vreme caniculară, vremea a devenit plăcută cam de joi aşa încât am putut să mă prezint la start destul de proaspăt şi în tonus, deşi în ultima vreme începusem să mă simt cam epuizat din cauza alergărilor lungi pe teren variat şi a căldurii accentuate.

Startul s-a dat la ora 9:30,  a fost o singură serie, băieţii şi fetele alergând împreună deoarece numărul de concurenţi a fost redus. Eu am făcut o cursă solitară, în cursă fiind doar un alergător – Scarlat categoria 35 – mai bine pregătit decât mine, acesta însă având un ritm mult prea rapid faţă de al meu pentru a-l avea ca reper.
Cursă solitară şi destul de constantă cu un rezultat bun pentru mine de 19:19 pe 5.000m

Am plecat cu 3:40 primul km, apoi am redus pe la 3:50, pe kilometrul 4 am avut o slăbire a ritmului până la 4 minute, mai mult din cauza lipsei de concentrare decât din cauză că am fost marcat de efort… Pe ultimul kilometru am reuşit sa mai cresc puţin ritmul şi am scos 3:52, iar timpul total a fost de 19:19.

Mulţumiri speciale galeriei formate din Teolici şi Manu pentru încurajări!
Pe tot parcursul cursei am fost încurajat de o frumoasă galerie compusă din Teolici şi prietena ei Manu, devenind astfel vedeta concursului!

La final am venit pe locul I la categoria M40 si pe locul II la general dupa Scarlat care a scos un rezultat în jur de 17 minute

Un rezultat bun pentru mine, cu 17 secunde mai bun decât cel obţinut în iunie când eram în vârf de formă, având în vedere că am concurat doar din pregătirea generală pentru sezonul de toamna: de exemplu sâmbăta trecută am făcut un tempo pe teren variat de 25 km!

După terminarea competiţiei au urmat mai multe fotografii de grup, discuţii, povestiri, încurajări!

Le urez şi eu mult succes participanţilor la Balcaniada de la Zagreb, şi să se bucure de o excursie frumoasă!

Poza de grup de la sfarşitul competiţiei

No comments:

Post a Comment