Regula #9 Antrenamente reușite
Motivația sportivilor este unul dintre cei mai importanți factori pentru progres și rezultate bune în competiții. Din acest motiv programele de pregătire trebuie astfel alcătuite încât să întărească motivația sportivilor. Pentru a realiza acest obiectiv, fiecare antrenament din program trebuie astfel conceput încât obiectivele lui să poată fi atinse de sportiv.
Aceasta nu înseamnă că antrenamentele trebuie să fie ușoare! Înseamnă că programele de pregătire trebuie să țină seama de calitățile specifice fiecărui sportiv în parte, astfel încât succesiunea antrenamentelor mai dificile și a celor mai ușoare să ducă la îmbunătățirea calităților de alergător, atât pe plan fiziologic cât și pe plan mintal.
Mai concret: unii alergători fac față mult mai bine, de exemplu, repetărilor de intensitate. Aceasta înseamnă că acești alergători, vor avea nevoie de un timp mai scurt de revenire după un astfel de antrenament – să spunem o zi de alergare ușoară lansate etc. Însă un alt alergător, ar putea face față mult mai greu repetărilor de intensitate, ceea ce înseamnă că în acest caz, nu va mai fi suficientă o singură zi de refacere, ci probabil respectivul alergător va avea nevoie de două sau mai multe zile de revenire după antrenamentul de repetări de intensitate.
Fiecare sportiv (sau antrenor), atunci când își alcătuiește programul de pregătire ar trebui să sublinieze antrenamentele calitative (dificile) de diferite feluri și, în funcție de calitățile sale, să țină cont de perioada de revenire necesară. Cu alte cuvinte, fiecare plan de pregătire, trebuie să fie personalizat în funcție de calitățile fiecărui alergător.
O strategie recomandată de McMillan, este aceea de a insista pe antrenamentele care solicită punctele forte ale alergătorilor mult mai des decât cele care încearcă să-i întărească punctele slabe. Cu alte cuvinte, dacă un alergător face față foarte bine antrenamentelor din zona de rezistență, dar mult mai greu celor din zona de intensitate, programul de antrenament ar trebui să conțină mai multe antrenamente din zona de rezistență, și doar câteva din zona de intensitate.
Astfel, putem de exemplu pentru un alergător care este mult mai bun în zona de rezistență, să introducem în planul de pregătire mai multe alergări de tip tempo, alergări lungi cu partea finală mai rapidă, Fartlek etc. Pentru un alergător care însă merge foarte bine la „bucăți” vom prefera să introducem cât mai des intervalele de mai multe tipuri, repetările, antrenamentele de tip „combo” (repetări din diferite zone de efort) etc.
Această regulă trebuie aplicată și referitor la condițiile colaterale antrenamentului: starea emoțională a sportivului, perioadele de stres sau obositoare etc. Evident, într-o perioadă stresantă este contraindicat să planificăm un antrenament care ne solicită în punctele mai slabe, care să ne epuizeze și mai tare și eventual să ne scadă motivația. Antrenamentele cărora le facem față mai greu trebuie planificate cu grija și destul de rar, dar desigur nu trebuie eliminate, deoarece făcute în mod adecvat ne vor ajuta să ne întărim și acele puncte mai slabe ale noastre.
Concluzie:
Aceasta nu înseamnă că antrenamentele trebuie să fie ușoare! Înseamnă că programele de pregătire trebuie să țină seama de calitățile specifice fiecărui sportiv în parte, astfel încât succesiunea antrenamentelor mai dificile și a celor mai ușoare să ducă la îmbunătățirea calităților de alergător, atât pe plan fiziologic cât și pe plan mintal.
Mai concret: unii alergători fac față mult mai bine, de exemplu, repetărilor de intensitate. Aceasta înseamnă că acești alergători, vor avea nevoie de un timp mai scurt de revenire după un astfel de antrenament – să spunem o zi de alergare ușoară lansate etc. Însă un alt alergător, ar putea face față mult mai greu repetărilor de intensitate, ceea ce înseamnă că în acest caz, nu va mai fi suficientă o singură zi de refacere, ci probabil respectivul alergător va avea nevoie de două sau mai multe zile de revenire după antrenamentul de repetări de intensitate.
Fiecare sportiv (sau antrenor), atunci când își alcătuiește programul de pregătire ar trebui să sublinieze antrenamentele calitative (dificile) de diferite feluri și, în funcție de calitățile sale, să țină cont de perioada de revenire necesară. Cu alte cuvinte, fiecare plan de pregătire, trebuie să fie personalizat în funcție de calitățile fiecărui alergător.
O strategie recomandată de McMillan, este aceea de a insista pe antrenamentele care solicită punctele forte ale alergătorilor mult mai des decât cele care încearcă să-i întărească punctele slabe. Cu alte cuvinte, dacă un alergător face față foarte bine antrenamentelor din zona de rezistență, dar mult mai greu celor din zona de intensitate, programul de antrenament ar trebui să conțină mai multe antrenamente din zona de rezistență, și doar câteva din zona de intensitate.
Astfel, putem de exemplu pentru un alergător care este mult mai bun în zona de rezistență, să introducem în planul de pregătire mai multe alergări de tip tempo, alergări lungi cu partea finală mai rapidă, Fartlek etc. Pentru un alergător care însă merge foarte bine la „bucăți” vom prefera să introducem cât mai des intervalele de mai multe tipuri, repetările, antrenamentele de tip „combo” (repetări din diferite zone de efort) etc.
Această regulă trebuie aplicată și referitor la condițiile colaterale antrenamentului: starea emoțională a sportivului, perioadele de stres sau obositoare etc. Evident, într-o perioadă stresantă este contraindicat să planificăm un antrenament care ne solicită în punctele mai slabe, care să ne epuizeze și mai tare și eventual să ne scadă motivația. Antrenamentele cărora le facem față mai greu trebuie planificate cu grija și destul de rar, dar desigur nu trebuie eliminate, deoarece făcute în mod adecvat ne vor ajuta să ne întărim și acele puncte mai slabe ale noastre.
Concluzie:
Orice antrenament reușit ne va întări motivația, iar o motivație crescută ne va ajuta la rândul ei să reușim alte antrenamente bune!
No comments:
Post a Comment