Cantonamente Lepșa luna mai și august 2018
Pregătirea de primăvară-vară 2018
După pregătirea de iarnă, pregătire care a mers destul de bine și chiar speram că o să ajung la o condiție fizica care să-mi permită să fiu competitiv la categoria mea de vârstă, atunci când am început să fac alergări mai tari durerile la călcâie s-au accentuat astfel încât am renunțat la ideea de a participa la vreo cursă în anul acesta.
Am făcut totuși antrenamente de intensitate la un nivel care să-mi fie accesibil si am hotărât ca în luna mai să plec în cantonament la Lepșa, știind că acolo întotdeauna mă simt mult mai bine din punct de vedere fizic, astfel încât mă pot antrena și reface mult mai bine decât în București.
Chiar înainte de plecarea la Lepșa am dat o normă de control pe distanța de 10k în parcul Tineretului, pe tura din jurul lacului pentru a fi terenul plat. Am reușit o medie de 4:30/km – respectiv 45 de minute, un timp relativ bun pentru mine dar care nu mi-ar fi permis o participare rezonabilă la vreun concurs.
În acest prim cantonament de la Lepșa am stat 8 zile, de pe 13 mai până pe 21 mai. Luna mai este perfectă pentru antrenamentele de alergare în zona respectivă: vremea este răcoroasă, căldura soarelui în alergările pe șosea este foarte blândă și plăcută, ploile sunt foarte rare și de obicei doar după amiaza, aerul este cu adevărat deosebit iar culorile naturii sunt absolut superbe după hibernarea din timpul iernii! Nefiind sezon turistic, circulația mașinilor pe traseul de alergare este extrem de redusă, micile cârduri de văcuțe blânde fiind de multe ori singurele vietăți care să îmi dea sentimentul că nu am rămas singur printre munții Vrancei!
Au fost opt zile de antrenamente foarte bune, de la început am încercat să scot timpi cât mai buni și am alergat 20 de km pe zi, cu excepția a două zile înc are am făcut antrenamente de refacere de câte 10 km alergare ușoară. Timpii pe traseu au fost foarte buni, aproximativ aceiași cu cei obținuți în vara anului 2017 când am beneficiat de ajutorul lui Emanuel pe traseu.
Și partea recreativă a cantonamentului a fost foarte plăcută, plimbări cu bicicleta, odihnă prin diferite poienițe pe la malul râurilor din zonă, vizitare mănăstirii Lepșa, vizite pe la Dom’ Valeriu și Tanti Ioana, localnicii cu care m-am împrietenit de câțiva ani și de la care mă aprovizionez cu lapte, cașcaval și alte produse naturale delicioase.
Prin urmare, m-am întors într-o formă excelentă în București după acest cantonament deosebit de frumos. Mi-am dat seama că luna mai este cea mai potrivită și mai eficientă pentru un antrenament în zonă, ceea ce nu înseamnă că nu mi-am propus încă de atunci să mai fac un cantonament în perioada de vară când căldura face foarte dificile antrenamentele de acasă.
Odată ajuns în București, am reușit să continui pregătirea destul de bine vreo 2-3 săptămâni, perioadă în care am simțit din plin beneficiile cantonamentului tocmai încheiat de la Lepșa. Însă după această perioadă bună, a urmat un declin constant în pregătirea mea.
Probabil principalele cauze pentru acest declin au fost căldura și lipsa de motivație cauzată de neparticiparea la competiții: știind că nu voi participa la vreun concurs anul acesta, la multe antrenamente dificile am abandonat destul de ușor atunci când mi-a fost greu din cauza căldurii și a durerilor de la călcâie. Numărul acestor antrenamente la care am abandonat s-a tot mărit, astfel ca o perioadă destul de lungă am făcut practic doar antrenamente ușoare.
Un exemplu pentru acest declin al formei sportive ar fi antrenamentul de tempo: dacă înainte de cantonamentul din luna mai, am făcut fără probleme tempo de 12k pe teren variat in Carol, la un ritm de aproximativ 4:40/km, în luna iulie nu am mai putut acoperi această distanță, având probleme chiar și pe 7 km (3 ture în Carol la doar 4:50/km).
Știind însă că urmează să plec la sfârșitul lunii iulie din nou la Lepșa, am încercat în ultimele două săptămâni de dinaintea plecării să trag de mine ca să încerc să ajung într-o formă cât de cât bună acolo, astfel încât să pot acoperi distanța traseului meu clasic din zonă, respectiv 20 km pe teren variat. Am reușit să fac alergările lungi fără să mai abandonez, și am încercat și câteva antrenamente de intensitate, respectiv intervale de croaziera și tempo intervals, astfel că totuși nu am ajuns la Lepșa complet ieșit din formă, dar oricum la un nivel mai scăzut decât în luna mai.
Al doilea cantonament din Lepșa a început printr-o vreme răcoroasă, cu ploi după amiaza în fiecare zi, vreme foarte plăcută pentru alergare dar pentru localnici foarte potrivnică deoarece nu se puteau apuca de cosit si strâns fânul, activitate la care particip și eu la ferma unor localnici cu care m-am împrietenit.
Din nefericire, capul familiei acestor localnici, Domnul Valeriu, a murit chiar în timpul șederii mele... Odihnească-se în pace și multă tărie familiei să treacă peste acest moment greu și trist...
Vremea însă nu mi-a afectat cantonamentul clasic de la Lepșa, dimineața antrenament, după amiaza plimbări cu bicicleta, hidromasaj, odihnă în poienițe, seara o bere la un meci și la aer curat, somn odihnitor după privitul stelelor de pe cer!
În primele zile timpii au fost mai slabi, comparativ cu antrenamentul din luna mai, dar zi după zi am început să-mi simt picioarele mai tari, am reușit să fac și câteva antrenamente de intensitate, antrenamente care, fiind făcute și pe un teren variat dificil, au fost extrem de eficiente.
După primele 5 zile vremea și-a revenit la normal, căldură în timpul zilei, răcoare plăcută seara și dimineața, astfel că am putut să fac și hidromasaj într-o poieniță la râu, deși nu pe Cheile Tișiței pentru că acolo râul a fost foarte învolburat după atâtea zile de ploi, ci într-o poieniță foarte plăcută pe care am descoperit-o cam la un 1km de pensiune către satul Greșu.
Deja am devenit un personaj cunoscut în zonă, de multe ori diverși localnici care circulă cu mașinile pe șosea dimineața având diferite treburi mă claxonează și-mi fac semne prietenoase, ca să nu mai vorbesc de un prieten de-al meu din Greșu care mă încurajează frenetic de câte ori mă vede pe șosea. Altfel spus o atmosferă excelentă pentru antrenamente, în care mă simt ca acasă, mult mai ca acasă decât în București!
Cum am spus, antrenamentele mele au crescut de la zi la zi, în final ajungând aproximativ la nivelul din luna mai. Prin urmare, acum pentru mine este foarte important să mențin această formă, să nu mai am căderea pe care am avut-o după cantonamentul din luna mai si, eventual, să văd dacă reușesc încă un cantonament în luna octombrie. Deocamdată însă nu se pune problema să mai particip la competiții.
O mare bucurie mi-a făcut și faptul că vremea bună a permit cositul și apoi strânsul fânului de pe pășuni. Am putut fi de un real ajutor familiei de localnici cu care m-am împrietenit, reușind în echipă cu ei să strângem și să depozităm tot fânul de pe pășunile fermei în doar 3 zile. Desigur, eu am lucrat doar după ora 14, după ce-mi făceam antrenamentul și mă odihneam puțin.
Mâncarea naturală și consistentă, aerul curat, liniștea și peisajele superbe mi-au permis să depun un mare efort fizic fără să simt oboseala, absolut natural și fără forțări. Am reușit în acest cantonament de 12 zile să fac 190 km volum de alergare, zeci de km de mers pe bicicletă și destule ore de strâns fânul.
Prin urmare obiectivul meu principal este să reușesc să stau cât mai multe zile pe an în acest loc unde mă simt absolut minunat!
Am făcut totuși antrenamente de intensitate la un nivel care să-mi fie accesibil si am hotărât ca în luna mai să plec în cantonament la Lepșa, știind că acolo întotdeauna mă simt mult mai bine din punct de vedere fizic, astfel încât mă pot antrena și reface mult mai bine decât în București.
Chiar înainte de plecarea la Lepșa am dat o normă de control pe distanța de 10k în parcul Tineretului, pe tura din jurul lacului pentru a fi terenul plat. Am reușit o medie de 4:30/km – respectiv 45 de minute, un timp relativ bun pentru mine dar care nu mi-ar fi permis o participare rezonabilă la vreun concurs.
 |
| Pensiunea Grande - locul meu de cazare in Lepsa |
Au fost opt zile de antrenamente foarte bune, de la început am încercat să scot timpi cât mai buni și am alergat 20 de km pe zi, cu excepția a două zile înc are am făcut antrenamente de refacere de câte 10 km alergare ușoară. Timpii pe traseu au fost foarte buni, aproximativ aceiași cu cei obținuți în vara anului 2017 când am beneficiat de ajutorul lui Emanuel pe traseu.
Și partea recreativă a cantonamentului a fost foarte plăcută, plimbări cu bicicleta, odihnă prin diferite poienițe pe la malul râurilor din zonă, vizitare mănăstirii Lepșa, vizite pe la Dom’ Valeriu și Tanti Ioana, localnicii cu care m-am împrietenit de câțiva ani și de la care mă aprovizionez cu lapte, cașcaval și alte produse naturale delicioase.
Odată ajuns în București, am reușit să continui pregătirea destul de bine vreo 2-3 săptămâni, perioadă în care am simțit din plin beneficiile cantonamentului tocmai încheiat de la Lepșa. Însă după această perioadă bună, a urmat un declin constant în pregătirea mea.
Probabil principalele cauze pentru acest declin au fost căldura și lipsa de motivație cauzată de neparticiparea la competiții: știind că nu voi participa la vreun concurs anul acesta, la multe antrenamente dificile am abandonat destul de ușor atunci când mi-a fost greu din cauza căldurii și a durerilor de la călcâie. Numărul acestor antrenamente la care am abandonat s-a tot mărit, astfel ca o perioadă destul de lungă am făcut practic doar antrenamente ușoare.
Un exemplu pentru acest declin al formei sportive ar fi antrenamentul de tempo: dacă înainte de cantonamentul din luna mai, am făcut fără probleme tempo de 12k pe teren variat in Carol, la un ritm de aproximativ 4:40/km, în luna iulie nu am mai putut acoperi această distanță, având probleme chiar și pe 7 km (3 ture în Carol la doar 4:50/km).
Știind însă că urmează să plec la sfârșitul lunii iulie din nou la Lepșa, am încercat în ultimele două săptămâni de dinaintea plecării să trag de mine ca să încerc să ajung într-o formă cât de cât bună acolo, astfel încât să pot acoperi distanța traseului meu clasic din zonă, respectiv 20 km pe teren variat. Am reușit să fac alergările lungi fără să mai abandonez, și am încercat și câteva antrenamente de intensitate, respectiv intervale de croaziera și tempo intervals, astfel că totuși nu am ajuns la Lepșa complet ieșit din formă, dar oricum la un nivel mai scăzut decât în luna mai.
Din nefericire, capul familiei acestor localnici, Domnul Valeriu, a murit chiar în timpul șederii mele... Odihnească-se în pace și multă tărie familiei să treacă peste acest moment greu și trist...
Vremea însă nu mi-a afectat cantonamentul clasic de la Lepșa, dimineața antrenament, după amiaza plimbări cu bicicleta, hidromasaj, odihnă în poienițe, seara o bere la un meci și la aer curat, somn odihnitor după privitul stelelor de pe cer!
După primele 5 zile vremea și-a revenit la normal, căldură în timpul zilei, răcoare plăcută seara și dimineața, astfel că am putut să fac și hidromasaj într-o poieniță la râu, deși nu pe Cheile Tișiței pentru că acolo râul a fost foarte învolburat după atâtea zile de ploi, ci într-o poieniță foarte plăcută pe care am descoperit-o cam la un 1km de pensiune către satul Greșu.
Deja am devenit un personaj cunoscut în zonă, de multe ori diverși localnici care circulă cu mașinile pe șosea dimineața având diferite treburi mă claxonează și-mi fac semne prietenoase, ca să nu mai vorbesc de un prieten de-al meu din Greșu care mă încurajează frenetic de câte ori mă vede pe șosea. Altfel spus o atmosferă excelentă pentru antrenamente, în care mă simt ca acasă, mult mai ca acasă decât în București!
Cum am spus, antrenamentele mele au crescut de la zi la zi, în final ajungând aproximativ la nivelul din luna mai. Prin urmare, acum pentru mine este foarte important să mențin această formă, să nu mai am căderea pe care am avut-o după cantonamentul din luna mai si, eventual, să văd dacă reușesc încă un cantonament în luna octombrie. Deocamdată însă nu se pune problema să mai particip la competiții.
O mare bucurie mi-a făcut și faptul că vremea bună a permit cositul și apoi strânsul fânului de pe pășuni. Am putut fi de un real ajutor familiei de localnici cu care m-am împrietenit, reușind în echipă cu ei să strângem și să depozităm tot fânul de pe pășunile fermei în doar 3 zile. Desigur, eu am lucrat doar după ora 14, după ce-mi făceam antrenamentul și mă odihneam puțin.
Mâncarea naturală și consistentă, aerul curat, liniștea și peisajele superbe mi-au permis să depun un mare efort fizic fără să simt oboseala, absolut natural și fără forțări. Am reușit în acest cantonament de 12 zile să fac 190 km volum de alergare, zeci de km de mers pe bicicletă și destule ore de strâns fânul.
Prin urmare obiectivul meu principal este să reușesc să stau cât mai multe zile pe an în acest loc unde mă simt absolut minunat!
No comments:
Post a Comment