Alergare prin padurea Plopeni

Alergare în pădurea Plopeni

10,5 k în pădurea de la Plopeni cu multe peripeții și ultimii 3k alergați 4/4!

O duminică superbă de octombrie la primul meu concurs de alergare prin pădure! Chiar daca în tinerețe am alergat la concursuri de cros, acestea erau total diferite de ceea ce înseamnă alergarea prin pădure, după cum aveam să mă conving în timpul cursei!

Am plecat de dimineață spre Plopeni cu mașina, împreună cu Adi și Emanuel, cu planul de a face după concurs și o excursie până la Muntele Roșu, care se află la distanță de circa o oră de orașul Plopeni. Toți trei alergasem la Maratonul Bucureștiului – Emanuel  obținând un timp foarte bun de 1h27 ! – așa încât nu ne-am dus la Plopeni decât cu obiectivul de a vedea și noi ce înseamnă o cursă de alergare prin pădure, de a ne bucura de aerul curat și de peisaje!

Am ajuns la timp fără probleme, am găsit și un loc de parcare foarte bun în apropiere de locul startului, organizarea fiind foarte bună la ridicarea kiturilor și repartizarea numerelor de concurs. S-au înscris după aprecierea mea cam 2-300 de sportivi la cele două probe de 10,5 k și 21 k. Eu și cu Adi ne-am înscris la 10,5k iar Emanuel la 21k vrând să profite de ocazie pentru a începe faza de acumulare a pregătirii de iarnă!

Startul a avut loc fără nici un fel de probleme, circulația fiind blocată în centrul Plopeniului până la traseul din pădure. Aici, din păcate, pot spune că organizatorii au dovedit multă neglijență și chiar aș spune lipsă de respect față de sportivi… Lipsa unor marcaje clare pentru traseul de alergare care parcurgea poteci înguste și în stare deteriorată, foarte întortocheate cu multe încrucișări cu alte drumeaguri, a dus la faze demne de cascadorii râsului, cu rătăciri ale grupurilor de alergători, opriri în „puncte moarte” și discuții între alergători privind traseul… toate acestea au culminat, în momentul în care am ieșit din pădure, cu indicațiile eronate ale unui arbitru de traseu pentru alergătorii de 10 k pe care i-a trimis în câmp într-o direcție fără nici o legătură cu traseul cursei, alergători printre care m-am aflat și eu!

E adevărat, am venit la Plopeni în primul rând pentru a face mișcare în aer liber și pentru a ne bucura de natură, dar totuși cum să nu ții seama că printre alergători se pot afla fete care aleargă mai încet și care pot rămâne izolate printr-o pădure destul de mare, că pot avea loc incidente, accidentări etc, iar pe traseu au fost doar câțiva arbitri, iar traseul efectiv nu a fost marcat decât cu niște bucăți minuscule de bandă adeziva agățate prin copaci, de parcă organizatorii s-ar fi zgârcit să cumpere mai multă bandă…

Un alt fapt negativ a fost acela că la sfârșitul cursei unii dintre organizatori le reproșau sportivilor că nu au studiat bine traseul acasă după harta de pe situl competiției, de parcă ar fi fost concurs de orientare turistică, sau de parcă s-ar fi specificat pe site că este necesară o cunoaștere prealabilă a traseului, acesta nefiind marcat…

Acestea desigur sunt observații tehnice și la rece făcute de mine ca o critică pentru organizatori… La fața locului însă noi am făcut haz de toate aceste deficiențe și ne-am văzut de alergare pe unde am văzut cu ochii la modul propriu, pentru că de traseu nu mai putea fi vorba!

După ce ne-a trimis arbitrul de traseu în câmp, ne-am adunat un grup de vreo 20 de alergători sub un pod, de aici neștiind pe unde s-o mai luăm.. Am propus sa ne întoarcem si s-o luăm spre altă pădure ce se vedea în zonă, dar un cioban – pe care spre norocul nostru l-am crezut a fi arbitru – ne-a spus s-o luăm pe șosea, ceea ce am și făcut.

Ajunși la șosea, Adi, care se afla și el în acest numeros grup de rătăciți, îmi spune în glumă, că suntem primii pentru că ceilalți cu siguranță s-au rătăcit și mai rău! Fiind deja pe șosea și cu indicația că până în Plopeni mai sunt vreo 3km, am luat în serios vorbele lui Adi și i-am făcut semn să vină și să alergăm susținut până la finiș. Așa că am început o cursă 4/4 cum se spune, eu ducând ritmul, iar Adi lipit de mine!

Cum finișul se apropria, deja mă gândeam la câștigarea cursei, așa că am mărit și mai mult ritmul cam cu 500m înainte de finiș știind că Adi are viteză mai bună ca a mea… Și într-adevăr bine am făcut, pentru că am reușit să-l înving la sprintul final, el fiind mai epuizat ca mine și nereușind să alerge la viteza maximă pe ultimii zeci de metri!

Cum s-a făcut clasamentul nu știu, cert este că am aflat a doua zi că la categoria veterani +40 am ieșit într-adevăr pe locurile 1 și 2! Deci Adi a avut dreptate că suntem primii iar eu am fost inspirat să-i iau în serios vorbele spuse mai în glumă mai în serios! Oricum nu am stat la festivitatea de premiere deoarece nu credeam că se vor putea întocmi clasamente, ținând cont și de faptul că au fost alergători care nu s-au rătăcit!

Distanța totală de alergare a fost de 10,5 km pentru noi, culmea chiar distanța de oficială de concurs! Prin urmare a fost totuși o alergare excelentă pentru noi care a avut de toate: momente hilare, aventuri prin pădure, dar și un tempo extrem de susținut și spirit de competiție!

După ce ne-am mai revenit, am plecat către Muntele roșu, unde ne-am bucurat de o masă pe cinste și de peisaje absolut superbe ale unui apus de soare de octombrie! Orice concurs de altfel trebuie să fie, pentru noi alergătorii pasionați, mai mult decât o simplă întrecere și niște timpi înregistrați, trebuie să fie un prilej de a ne bucura de mișcare și de natură!