PLPcalculator

Recorduri personale ca alergători masters!?  

În lumea alergării totul se învârte în jurul timpilor - recorduri, antrenamente, competiţii; este suficient să răsfoim orice revistă de specialitate şi vom vedea că aproape în orice articol timpii definesc subiectul mesajului, timpii îi caracterizează pe alergători, realizările şi eşecurile acestora. Ca să nu mai vorbim despre sponsori! Tot timpii îi determină pe unii să recurgă la dopaj în speranţa unor recorduri iluzorii, căci cum ai putea numi un record ca fiind PERSONAL dacă el este obţinut cu „bomboane” farmaceutice!???
Acest calculator online ne arata nivelul performantelor noastre in functie de varsta
Şi noi alergătorii masters suntem la fel de captivaţi de cifrele care exprimă timpii şi distanţele; însă odată cu trecerea timpului trebuie să ne obişnuim cu ideea că nu mai suntem la fel de rapizi ca în tinereţe, că nu vom mai putea niciodată atinge şi depăşi recordurile noastre personale. Înseamnă oare acest lucru că odată cu înaintarea în vârstă regresăm ca performanţă?
Chiar dacă timpii „absoluţi” obţinuţi în competiţii şi antrenamente încep să scadă odată cu trecerea anilor, antrenându-ne cu seriozitate putem totuşi progresa şi deveni alergători mai buni chiar decât am fost în tinereţe – putem obţine noi recorduri personale chiar ca alergători masters. Acest lucru pare împotriva oricărei raţiuni elementare: cum aş putea scoate timpi mai slabi şi totuşi să realizez un record personal!?
Specialiştii în fiziologia efortului au alcătuit tabele de echivalare a performanţelor ţinând seama de grupele de vârstă. Cu ajutorul acestor tabele ne putem compara rezultatele obţinute în diferite etape ale vieţii noastre şi cu cele ale altor atleţi master din diferite categorii de vârstă. În esenţă aceste tabele ne prezintă, în funcţie de vârsta noastră şi de performanţele noastre pe o anumită distanţă un procent relativ la cea mai bună performanţă la grupa respectivă de vârstă. În plus putem să comparăm timpii obţinuţi pe distanțe diferite. Aceste calcule sunt cunoscute sub numele de Performance level percent-ages (PLP). Puteţi găsi un asemenea „calculator” al performanţelor online la adresa: http://www.compuscore.com/agegrade/calculator.php
De exemplu, recordul meu personal pe maraton este de 2h46 (vezi profil) obţinut la vârsta de 22 de ani. Introducând datele respective în calculator am obţinut un PLP de 75,3% care mă clasează în categoria Regional Class. În toamna anului trecut, la vârsta de 42 de ani am scos în cursa de semi-maraton în cadrul Maratonului Bucureşti un timp de 1h33 ceea ce corespunde unui PLP de 67,4%, regresând la clasificarea de Local Class. Dar timpul de 39:16 pe 10k scos la Piteşti în 2009 la vârsta de 40 de ani, pe care eu îl consider cel mai valoros timp obţinut ca atlet master? PLP-ul este 72,4% adică o clasificare Regional Class şi foarte aproape de recordul meu personal de maraton.
Şi mai interesant este faptul că acest calculator ne permite să facem şi calculul invers: adică să introducem un PLP ţintă şi să vedem ce timp îi corespunde pe o anumită distanţă. Putem astfel să ne stabilim obiective realiste pentru următoarele concursuri şi să ţintim noi recorduri personale. Eu, de exemplu, pentru a atinge un PLP echivalent cu recordul meu personal la maraton, ar trebui să aleg pe 10k 38:35 sau pe semi-maraton 1h23:54 (la vârsta de 43 de ani). Având în vedere că la momentul scrierii acestor rânduri durerile la călcâi aproape au dispărut am speranţe că mă voi putea apropia de aceste performanţe!
Prin urmare iată un instrument extrem de util pentru noi alergătorii masters de a ne planifica şi evalua performanţele şi prin urmare un ajutor pentru a deveni alergători mai buni! Indiferent de vârstă putem progresa! Totul e să ne păstrăm entuziasmul şi dragostea de mişcare, plăcerea de a alerga şi rezultatele nu vor întârzia să vină!
Performance Level Percent-Age Calculator
Să fim în formă!

No comments:

Post a Comment