Semi-maratonul Bucurestiului


Semi-maratonul Bucureștiului - 14 mai 2017, 1h33:50 - 4:26/km  
La 6 săptămâni după Maratonul de Cluj-Napoca, am participat la Semi-maratonul Bucureștiului, proba mea favorită de când am intrat în categoria Masters ca alergător. O cursă importantă pentru mine, care putea să-mi dea indicații dacă progresez spre revenirea la un nivel competitiv pentru categoria mea de vârstă. Mi-am propus un timp între 1h33 și 1h35, mai bun decât cel predictibil prin rezultatul de 3h35 de la maraton.

Condițiile de concurs au fost excelente din punct de vedere al vremii, cam 17 C la start fără vânt și fără soare. Organizatorii au ales un alt traseu anul acesta, mult mai rapid, fără urcări – practic plat cu porțiuni lungi și largi în linie dreaptă, pe care se putea alerga fără probleme cu motoarele la maximum!

Un lucru bun a fost și decalarea cursei de 10km astfel încât să alergătorii din cele două curse să nu se intersecteze pe traseu și să se creeze din această cauză busculade și încurcături cum s-a mai întâmplat la alte ediții.
Am făcut împreună cu Adi încălzirea pe Bulevardul Unirii, ne-am dezechipat și ne-am prezentat la start. Și aici o organizare bună, alergătorii fiind împărțiți pe sectoare în funcție de rezultatele lor, pentru a se evita busculadele de la start. Startul a fost dat la ora oficială 9:30 într-o atmosferă de entuziasm general!

Am plecat relativ tare, un lucru firesc ținând cont de adrenalina de la start cu atât de mulți participanți – am încercat să evit să ajung în spatele unor grupuri mai mari de alergători care pleacă tare și apoi se „sting” după câțiva kilometri, fiind greu de depășit și care în plus te scot din ritm.

Cu toate acestea nu prea am reușit deloc – cel puțin în primii 10 km – să-mi intru într-un ritm susținut de cursă: fie alergam prea tare, și-mi dădeam seama că nu voi putea susține ritmul, fie prea lent și-mi dădeam seama că sunt într-o zonă de confort.

Am tot alergat așa până pe la km 13, când – din păcate pentru el – m-am întâlnit cu Adi care se oprise pentru a se răcori după o supra-încălzire din cauza ritmului prea ridicat pe care alergase în prima parte. S-a „lipit” de mine încercând să-și revină și astfel, împreună, am reușit cumva să stabilizăm ritmul de alergare.

Pe la kilometrul 15 mi-am dat seama că acest ritm pe care alergam (undeva spre 4:39/km) era totuși un pic cam slab și am încercat să-l creștem, atât eu cât și Adi pe rând, în bună parte reușind acest lucru, conform graficului de cursă. Am ajuns să alergăm pe ultimii 5 km pe la 4:26/km, iar ultimii doi km i-am avut în 4:18, respectiv 4:13.

Un lucru neașteptat pentru mine, care de obicei, din cauza problemelor de la călcâi reduc mult ritmul pe ultima parte, așa cum s-a întâmplat și la Cluj-Napoca. Pe de o parte aceasta înseamnă că m-a ajutat pregătirea de maraton să am mai multe resurse pe distanța de 21 km, pe de altă parte, se confirmă concluzia mea după Cluj-Napoca, anume că pentru maraton va trebui să-mi îmbunătățesc rezistența (mai concret rezistența specifică pe ritmul de maraton).

Pe ultimele sute de metri Adi a reușit să mărească ritmul și m-a depășit cu câteva secunde la rezultatul final. Având în vedere că nu prea a avut nici el timp să se antreneze, a fost destul de mulțumit de rezultat, chiar dacă are potențial să scoată timpi mult mai buni. Dar este un lucru deosebit că a putut relua cursa și a terminat-o într-un timp ok.

O altă observație importantă pentru mine: în momentul în care am încercat să măresc ritmul după km 15 al cursei, aveam dureri destul de pronunțate la călcâi; atunci am încercat să-mi schimb „călcătura” astfel încât să mă doară mai puțin. Am micșorat lungimea pasului și am încercat să aterizez cumva spre partea mai din față a piciorului. De asemenea am încercat să măresc frecvența pașilor.

Aș spune că această strategie a dat rezultate, uitându-mă pe graficul de cursă. Desigur trebuie să mai încerc și la antrenamente această tehnică de alergare, să văd dacă într-adevăr sunt mai eficient în alergare cu un pas mai mic și o aterizare mai spre vârf, dar și cu o frecvență mai mare a pașilor.

Graficul de cursă înregistrat cu ceasul GPS îl puteți vedea aici.

Prin urmare un concurs reușit pentru mine, important prin faptul că marchează un progres, în primul rând prin reintrarea în circuitul competițional cu rezultate rezonabile. Este al treilea concurs din această primăvară în care am putut alerga susținut și din ce în ce mai bine. Sper ca acest progres să se confirme în toamnă, atât în privința rezultatelor cât și în privința stării de sănătate!

Țin să mulțumesc și Asociației Help Autism - asociație care sprijină copiii ce suferă de autism – pentru înscrierea la această cursă. Atât eu cât și Adi am alergat cu tricourile Asociației pentru a face cunoscută cauza acesteia. Puteți vizita situl Asociației Help Autism aici

2 comments:

  1. Felicitari Rares! Sper sa ne antrenam bine pentru maratonul din toamna!

    ReplyDelete
  2. felicitari amandurora !Ma bucur ca ati reusit sa va stapaniti adrenalina si pana la urma sa o luati asa cum trebuie ca ritm.Inca un lucru bun este ca nu v-ati accidentat si ati terminat cu bine cursa indiferent de timp.
    Cristi

    ReplyDelete